În ziua de azi nimic nu ne mai pare imposibil. Dacă ne străduim puţin, putem fi tot ce ne dorim, putem ajunge până la soare si înapoi, putem zbura, putem deveni stăpânii Universului. Dar asta oare, ne face fericiţi?
De dimineaţă, până seara târziu, alergăm de colo colo, rezolvând probleme urgente, importante, zbătându-ne, luptându-ne, uneori dând ordine, tipând, străduindu-ne din răsputeri să ne impunem, să ne facem auziţi, să ni se recunoască meritele. În drumul nostru spre glorie ne facem că nu vedem ceea ce rămâne în urma noastră, închidem ochii şi ignorăm sufletele pe care călcăm, zambetele pe care le ucidem, speranţele pe care le spulberăm. Suntem cruzi şi nemiloşi, chiar daca ni se pare că credem cu tărie în iubire, bunatate si altruism. Întoarcem capul când cineva are nevoie de-o privire, ne încruntăm când cineva are nevoie de un zâmbet, încrucişăm braţele când cineva are nevoie de o mângâiere, ne ferecăm sufletul când cineva are nevoie de iubire.
Uităm să mai visăm şi tot ceea ce ni se părea atât de minunat când eram copii s-a pierdut sau stă încuiat atât de bine în colţişorul secret al sufletului nostru.
Unde a dispărut dragostea de viaţă, de natură, de animale, de oameni? De ce banii şi celebritatea ne-au întunecat gândirea? De ce nu ne mai bucurăm când înfloreşte o floare, când razele soarelui ne mângâie plăcut, când vedem o buburuză sau un fluturaş, când ne surâde un copil. De ce dam cu piciorul într-un câine flămând care se gudură la picioarele noastre, în loc să îl hrănim şi să îi oferim alinare? De ce pisoii mici şi pufoşi, pe care nu demult îi adoram, au devenit nişte creaturi murdare şi pline de purici?
Închideţi televizoarele si internetul, rupeţi-vă de munca de la birou, de acasă sau de oriunde şi acordaţi-vă câteva clipe doar pentru voi, câteva clipe în care să vă gândiţi la lucrurile care contează cel mai mult în viaţă, la oamenii dragi din jurul vostru, la toate minunile care vă înconjoară şi pe care le-aţi ignorat cu desăvârşire. Recitiţi o carte care vă făcea să visaţi în copilărie, o carte care vă dădea fiori şi vă făcea să credeţi că veţi avea o viaţă minunată.
Retrăiţi sentimentele de atunci, deschideţi-vă inima şi daruiţi tot mai multă dragoste, fără să aşteptaţi să primiţi ceva în schimb.
Doar prin faptul ca iubiţi veţi deveni mai buni si veţi găsi fericirea care nu se ascunde în faimă sau bani, ci doar in sufletele voastre. Este atât de scurtă dragostea si este atât de lungă uitarea!